Femeia aleasă îi face bine soțului ei

Cu multă bunătate, Dumnezeu ne-a dăruit o descriere detaliată a idealului Său cu privire la femeia evlavioasă, pe care o putem găsi în cartea Proverbe, capitolul 31. Dorința lui Dumnezeu este ca toate femeile să fie evlavioase. Versetul 10 ne spune că femeia aleasă (virtuoasă) este neprețuită. În versetul 11 vedem că ea este vrednică de încredere. Scriitorul proverbelor continuă descrierea cu slujirea femeii evlavioase față de soțul ei, în v. 12, spunând: „Ea îi face bine şi nu rău, în toate zilele vieţii ei.”
În aceste zile de auto-mulțumire, nu este popular să discuți, nici măcar să gândești, despre dăruirea de sine pentru împlinirea nevoilor altora și despre trăirea lipsită de egoism pentru ca astfel altcineva să fie complet împlinit. Societatea ne spune să fim tot ceea ce putem fi, să ne punem pe noi înșine pe primul plan, să căutăm să fim pe locul întâi, să nu lăsăm pe nimeni să ne stea în cale în avansarea spre vârf, fiind o lume a competiției pe viață și pe moarte în care supraviețuiește doar cel mai puternic și mai deștept.
Totuși, perspectiva lui Dumnezeu (astfel și perspectiva femeii evlavioase) este complet opusă. Dumnezeu ne spune că primul trebuie să fie ultimul, pentru a conduce trebuie să slujești, pentru a primi trebuie să dăruiești, pentru a fi întreg trebuie să fii frânt, pentru a fi restaurat trebuie să-ți recunoști păcătoșenia, pentru a trăi trebuie să mori. În felul acesta, femeia ideală, așa cum o vede Dumnezeu, îi face bine soțului ei, nu rău, în toate zilele vieții ei.
Sunt multe exemple biblice de femei care au făcut rău, și nu bine, soților lor. Cea mai notabilă este Izabela care a făcut lucruri pe placul soțului ei, dar numai în măsura în care aceste lucruri i-au fost ei pe plac. Ea nu a ezitat să-i dăruiască soțului ei o vie frumoasă pe care, ea știa că, el o dorea. Faptul că a trebuit să ucidă cu vicleșug un om nevinovat, pentru a obține via, nu a fost o problemă pentru ea. Epitaful lui Ahab se găsește în 1 Împărați 21:25: „Cu adevărat nu fusese nimeni ca Ahab, care s-a vândut ca să facă rău în ochii Domnului după cum îl întărâta Izabela, soţia sa.”

 

De asemenea, găsim exemple de soții care au făcut un amestec de bine și rău soților lor. Acestea au fost soții care și-au iubit, onorat și slujit soții fără egoism, dar care, din când în când, au simțit că era necesar să-și „ajute” soții (și pe Dumnezeu) să împlinească voia lui Dumnezeu. Sara, soția evlavioasă a lui Avraam, ne vine în minte ca una care-și oferă servitoa-rea, pe Hagar, să poarte moștenitorul promis, deoarece Sara realizase că îmbătrânise și nu părea că Dumnezeu va fi în stare să-Și împlinească promisiunea. Vorbind omenește, ea a încercat să facă bine soțului ei, dar din perspectiva lui Dumnezeu, ea i-a făcut rău.
Idealul lui Dumnezeu pentru femeia evlavioasă este ca ea să fie supusă soțului ei, o femeie a cărui dorință este conformă soțului ei, o femeie consecventă în comportament față de soțul ei, care este mereu în căutarea celor mai bune interese ale soțului ei. Ea este un sprijin pentru soțul ei și nu o povară. Binele de care are parte soțul ei îi poate fi direct atribuit ei. Ea îl sprijină, îl încurajează, îl cinstește, nu face nimic care să-l stânjenească sau să-l facă să arate prost, nici în public și nici în particular, în fața copiilor sau a altor membri ai familiei.
Noi, soțiile, trebuie să ne punem câteva întrebări care să ne cerceteze inimile. Îi fac soțului meu bine și nu rău, sau îmi fac bine mie însămi și sper ca și el să creadă că-i este bine? Eșuez în a face bine soțului meu pentru că nu-mi este avantajos, sau îmi ia prea mult timp și/sau efort? Nu-i fac bine soțului meu pentru că, să fiu sinceră, pur și simplu nu merită? (Desigur, el este un om bun și poartă de grijă familiei, dar se pare că nu e în stare să-și amintească ziua mea de naștere, Ziua Mamei, Ziua Îndrăgostiților și celelalte evenimente aducă-toare de cadouri. El nu-mi împlinește nevoile.)
Este important să ne amintim că mariajul sau căsnicia este un angajament de-o viață, nu un angajament de tipul „când am chef,” sau „când cred că merită.” Binele pe care-l facem soților noștri nu depinde de ei, ci de ascultarea noastră de Dumnezeu și Cuvântul și voia Sa. Îi fac bine soțului meu, nu datorită faptului că el este bun, ci datorită faptului că Dumnezeu este bun.
Dorința lui Dumnezeu nu este ca o femeie să fie tratată ca o sclavă de către soțul ei. Dacă soțul este evlavios, iar relația lui cu Dumnezeu este așa cum trebuie să fie, el niciodată nu va gândi să se poarte cu soția lui ca și cum ea ar fi o parte a proprietății lui. Soții credincioși trebuie să-și iubească soțiile așa cum Cristos Și-a iubit Mireasa, Biserica, și S-a dat pe Sine pentru ea (Efeseni 5:25). O soție credincioasă trebuie să fie atât de biblic îndrăgostită de soțul ei încât să dorească să-I facă pe plac, să-l onoreze, și să-l slujească de parcă l-ar sluji pe Iesus Însuși.

Lyn Sehested

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *